Ciocodeică Family

Demult vroiam să redau o mică frântură din viață familiei Ciocodeică, ruptă parcă din filmele pur românești, cu bărbatul - stâlpul de neînduplecat al familei și mama tolerantă care mai complotează cu copii pe la spatele soțului rigid: bine mergeți, dar vedeți să nu afle taică-tu! Weekendurile de regulă sunt prilej de vizită dar și de exasperare- mi se fac tone de plase și plăsuțe de fiecare dată de zici că stau în China și ne vedem o dată pe an: Țucurelu îți pun și brânză? Mai ai? Da mamă, mi-ai dat și ieri! Dar niște murături? Ia să-ți pun și niște cașcaval! Toate ca toate dar întrebarea cu gemul depășește cu mult orice altă întrebare pentru simplu fapt că-mi este lansată DE FIECARE DATĂ, de cel puțin 2-3 ori per vizită: Mai ai gem? Da! Sigur?! Daaaa, mai am 75 de borcane, nu-mi trebuie, pe bune... Haaai măi, să-ți mai pun unul de măceșe că poate faci clătite. (dacă am făcut de 5 ori în viață mea clătite e bine). Bineee, pune, că îmi fac una când ajung acasă!

Tata, pe de altă parte e cu țuica- suferind rău de faptul că nu a avut și el un băiat (eu trebuia să fiu Raul) de fiecare dată când mă prinde la înaintare mă aruncă'n luptă: Laura, bei o țuică? Da tata, pune!Și dă-i una, dă-i două: haaaai ce faci cu paharul ăla?!! Și uite așa după al treilea pahar mă îmbrac la plecare cu mănușa pe cap și fularul mi-l trag pe mâini. Plec de la ei mai ceva că sâmbăta sau vinerea de la vreo caterincă prin oraș. 

Ieri au bătut recordul la autenticitate pur românească: l-am găsit pe tata în dormitor cu toată mobila, canapeaua, covoare - toate date peste cap, nici nu m-a salutat când am ajuns. Mamă, ce are tata ce meșterește iară? Eeee pe naiba..face cică un termostat! Îl construiește el cap coadă, n-ai cu cine să te înțelegi, trebuie să-l lași în pace!  La 5 minute intră și meseriașul în bucătarie: Laaaaniiiiiii, ai văzut toporul??!!!!! (da, da stăm la apartament) :)))))

Vaaai, tată dar avem lemne destule, ne ajunge pentru o săptămâna, mai fă și tu o pauză!  

Oo Laura ai venit iar?! hai să facem o țuica fiartă! 

La câteva minute sună telefonul și-l auzim din bucătărie: Daaa, cine e? Lavinia tu ești? Ia zi care e treaba. Era soră'mea care suna să-i zică să nu ia bere de Crăciun că aduc ei o ladă nu știu de unde. La care tata: daaa, ceee? Voi veniți de Crăciun?!!  Laaaaani, Lavinia vine la noi de Crăciun?!! 

Mama să înebunească: vaaaaaai Ovidiu, dar nu ți-am zis măi că vin copii de Crăciun?! Și termină cu mirarea asta că-i faci să se simtă prost, e incredibil omul ăsta!!! 

PS: Exact în timp ce scriam post-ul asta m-a sunat mama: 

Lauricaaa, sunt bătută'n cap!!! Păi te-am chemat azi la noi că-ți luasem niște soric d'ăla bun special pentru ține, și am uitat să ți-l dau. Plângea aproape. 

Mamă, sunt în Brașov, la 10 minute de voi, trec mâine pe la voi iar și-l iau, te rog promite-mi că te liniștești!! 

Toate ca toate, mamă, tată, vă iubesc, și.....ați făcut un lucru minunat acum 33 de ani, vă felicit!!  ;)

  

Dacia 1310, te iubesc fetiță!!

...sau altfel spus "Țăranul și X6-le". Eu sunt asta. Știu că sunt cam dură cu mine în ultima vreme, și mi-am tot propus să mă iubesc mai mult :)) dar la ce tâmpenii fac zilnic nu pot să nu fiu obiectivă și să nu realizez că nu mă îndrept spre ceva bun în stilul adoptat în ultima vreme. Ce am mai făcut de data asta? Păi nimic altceva decât că am ajuns la spital la urgențe după ce mi-am prins degetele în portiera mașinii. Și nu în orice mașină ca să fim bine înțeleși- ci in X6-le lui Cipri cel mult dorit și lăudat - Doamne cât am așteptat eu cu Denisa să ne plimbăm ca fetele cu el, să ne facem de cap câteva zile – aveau niște scenarii colegii de la muncă...Denisa, ești sigură că o iei pe Ciucă cu tine că te face de râs frateeee -  închipuieți că la un semafor lasă geamul așa încet și cu o  privire sexi-provocatoare se adresează unui grup de baieți care stau cuminți la trecere – heeei ce fac baiețiiiii castraveții? și dintr-odată panică!! - din greșeală a lăsat prea mult geamul jos și se vede că stă pe un scaun de copil!! Ha ha, râsete în cascadă la birou în timp ce eu îmi dau ochii peste cap – man, iar încep ăștia cu glumele lor răsuflate!  Dar să nu divagăm foarte tare zic! Cum spuneam am reușit performanța maximă de a-mi lăsa degetele în portieră pentru că se pare că o șmechereală de mașină precum X6-le te și ridică dar te și coboară sau mai bine zis turtește- are un sistem de închidere automată a ușii și micul "peasant" ca mine nu a fost pe fază și zdranc mă trezesc cu degetele în portieră și mai și aud click-ul de la blocarea ușilor- să inebunesc, zbieram și băteam în geam ca disperata cu mâna rămasă în dulcea libertate: 

- Denisaaaaaaaaaaaaa

- Da, ai uitat ceva?!! 

- Ahaaaaaaaaam, degetele în portieră!!!!!

Reușesc să mă eliberez când, la o privire spre minunatele mele degețele de pianistă îngheț preț de 3 secunde: le aveam deformate exact ca în desenele cu Tom și Jerry. Pfuuuua, o să-mi cadă degetele Denisaaaaa, de fapt cred că toată mâna și cred și piciorul!!! hai la spital man că eu mor aici, aduceți targa că nu mai pot deja nici să merg!!! Acolo evident că nu se uită nici naiba la mine: mdaaaa, încă unu' care își dă cu ușa peste degete - sooo boring!! - m-au trimis la radiologie fără măcar un control în prealabil - ia mă să vedem proasta asta își poate mișca degetele, sunt rupte sau doar traumatizate în fine - sistemul nostru de sănătate o altă poveste în care nu am chef și spațiu suficient că să intru în detalii, ideea e că până la urmă mi-am revenit oarecum-mi-am pierdut simțul tactil la două degete pentru o scurtă perioadă, (sper!!), dar mai mult de atât am ajuns la următoarea concluzie: Dacia 1310, te iubesc fetiță!!!!!

PS: a doua zi la birou miștourile au curs gârlă evident, nu sunt scutită nici dac-aș fi pe patul de moarte văd: 
Ce ți-am zis Denisa că n-ai cu cineeee?!!
Ce face Tom Degețel, a ajuns la birou?! 
Ciucă azi pleci tot cu X6-le?! hai că mai ai o mână!

  

Aplaudă Maria!

...dacă de Halloween nu m-am mai costumat - am ținut cont de sfatul bunului meu coleg Bâțanu' care mi-a recomandat doar să merg demachiată (ah, ce-mi vine să-i sparg fața câteodată!), ei bine sâmbătă seară am avut ocazia să defilez..goală era să zic - costumată în Maica Precistă sau chiar Maica Precisă la cum am ajuns cu glumele, la un bal mascat organizat la un han fain dimprejurul Brașovului. Pentru următoarea descriere, am să apelez la cinefilul din fiecare din noi și am să vă rog să vizualizați una din acele secvențe din filme în care la început apăreau personajele în toată splendoarea lor cu ținute impecabile, verticale și formale, iar următoarea scenă este cea mai spre sfârșitul petrecerii în care unul era mai deșirat că altul.  Ei bine așa am fost noi- un mușchetar cu o jumătate de mustață căzută, un spiderman cu pelerina sfâșiată, o masca de Shrek abandonată pe o farfurie cu prăjituri, un preot și o măicuță (aici intru și eu..) cu paharul și țigara în mână dansând languros pe un trrrrranchila și tot așa...apocaliptic! 

Dar mieeeeezul a fost momentul în care în timp ce priveam în jurul ringului trupa de cabaret a Hanului care presta un frumos număr de acrobații dansante, aud dintr-o dată din spate o voce autoritară: APLAUDĂ!! Eu cuminte foc cum sunt de regulă, execut numaidecât comanda și încep și aplaud cu patos de mai aveam puțin și făceam scântei. La nici 10 secunde  vine iar comanda: APLAUDAAĂ, aplaud iară, când al treilea îndemn vine personalizat de data aceasta: APLAUDĂ Maria!! Hopaaaa zic ceva nu iese la socoteală, parcă aveam alt nume totuși..mă întorc curioasă nevoie mare și când colo un tătic mușchetar cu o mică prințesică pe umeri - aflat pesemene în plin exercițiu de educare a ei. Pfuuuu Mariaaaa zic în gândul meu, învață de la mine cum se face treaba fetițo!!

PS: să vă mai zic că la defilarea personajelor pe care le interpretam m-am împiedicat și era să cad peste un mușchetar și un templier care nu știau săracii cum să se ferească de Măicuța euforică care executa un super breakedance anii '80 ultra depășit de altfel?!  Hmmm, nu vă mai zic că o să-mi plângeți de milă - fata asta chiar nu mai are pic de respect de sine?!! :))   

Panică la birou

În 4 zile se mărită Oprea și suntem unul mai bolnav ca altul pe aici. Eu îi tușesc din față, Cipri din dreapta iar Bațanu' din toate părțile când vine la cerșit de biscuiței & stuff. Spre sfârșitul programului o auzi deja: Faneee, nu mă simt prea bine, cred că mă ia!! Te ia o dudă Opreo, lasă vrăjeala că nu poți să lipsești la nunta ta, nice try!!! 

Și mie una dacă nu mi-erau de ajuns epuizarea fizică și stările febrile pe care ți le dau o răceală BUNĂĂĂĂ, m-a apucat și deprimarea  că stau singură în casă și dacă mi-e rău nu are cine să-mi dea o cană cu ceai sau să sune la Salvare dacă mă ia cu leșin! :)) Am început deja să-mi fac testamentul pe la birou și am și anunțat-o pe Oprea că s-ar putea să nu mai ajung la nuntă. Să știe că am iubit-o!!! Patetic de-a dreptul este momentul când ajung acasă și vorbesc cu deodorantul de cameră, care, având senzori, în momentul când intru pe ușă PAC, scoate de bucurie binecunoscutul abur parfumat: yeeeei, ce faci Dody?! Te bucuri că am venit acasă? Și îmi pun satisfăcută haina în cuier că știu că se bucură cineva când vin acasă, nu înainte să-l mângâi matern pe creștet :)) 

Cred că o să-mi iau un pet ceva, nu știu ceva care să nu mă responsabilizeze prea tare totuși, gen un kastorel sau un arici ceva..hhmmmm, mă gândesc!!!  

Și o glumiță de sezon ;)

  

DJ-ul și isterica

Nu mai am strop de voce. Se bucură mulți ce-i drept, numai Bâțanu' cred că ar fi în stare să dea de băut la un bloc întreg dacă tac mâine toată ziua la birou. Păi nu i-a zis el zilele trecute Cristinei care și-a planificat să-mi facă lipeala cu un băiat bun la nunta ei: Da' ce Brânzei băiatul e surd?!! Ha ha ha, am râs de m-am prăpădit, rapidistule!! 

În fine, să revenim la oile noastre cu amplificator. De ce nu mai am voce, ziceți? Păi de la cât am zbierat azi noapte în Louis la bietul DJ Adrian să schimbe naibii muzica. 

Bine, acum știu că gusturile nu se comentează, dar chiar era numai house din acela liniar, fără nicio schimbare de ritm, vibrații, tonalitate, de ziceai că e aceeași melodie de 7 ore: dum dum dum, tot ce puteai  să faci era să ții o mână în sus și să tot o bălăngăni sus-jos, sus-jos, în timp ce cu cealaltă, îți țineai paharul cu grijă maximă nu cumva să te trezești din beție că altfel era mult mai dureroasă senzația. Pe la începutul serii o lansez pe Globette în luptă că ea e mai curajoasă: du-te man și zi-i la nenea asta cu căști să schimbe muzica. Cum nu-i trebuie mult se duce direct peste el: auziți Domnule DJ? Care e treaba cu muzica? Când se schimbă ritmul? 

Mai încolo! îi aruncă Annoying Adrian replica. Bine fie! Se intoarce semivictorioasă.

După vreo oră și 3 pahare ochi cu vodcă și suc de cranberry  scot sabia din teacă, îmi ung fața cu funingine ca în Braveheart și mă năpustesc peste el: Ciocoflendere cum te cheamă pe tine? :)) Adrian! A bun Adriane, nu mă supăra, aaa nu te supăra, uite cum stă treaba, eu cred că aveți o politică a clubului să o ardeți pe house dar omule, schimbă ceva, fă ceva, nimeni nu dansează, vreau să mă dau cu capul de pereți când intră o melodie care să mă ungă pe suflet, știi ce zic? Aaaa DA, hai că promit că pun ceva să te ungă pe suflet. Și-mi pune ce-i drept. Faithless,“ GOD is a DJ", bună piesă n-am ce zice, dar stăteam și mă gândeam: hmm Faithless cam are un 60 de anișori așa..oare e cu țintă?! În fine, trec peste, m-am bucurat fix 4 minute de micul triumf după care o luăm de la capăt cu chinul. Mă duc iar peste el. Păi ce-am făcut Adriane?! Ne intoarcem de unde am plecat? Am încercat până și să vorbesc cu prietena lui- am văzut că-l tot vizita o fetișcană și zic gata! Psihologie feminină scrie pe mine! Am luat-o direct: cum te cheamă păpușică? Delia! A bun Delia, tu știi că în spatele unui bărbat de succes stă o femeie puternică, nu? Zi-i atunci naibii lui Adrian să facă ceva cu muzica!! A chicotit ea așa timid, i-a zis ceva acolo (probabil, băi asta e dusă cu pluta, cum naiba facem să scăpam de ea?!) dar cam atât..până aici și cu mișcarea feministă. Eram disperată ce să mai..La un moment dat pleacă la baie și atât mi-a trebuit: PAC! Mă setez pe cucerirea finală  și mă arunc la pupitru, îmi pun căștile și încep să-mi fac de cap la butoane, i-am băut ginul tonic bietului Adrian, ce sa mai..eram cel putin Tiesto:))

Spre sfârșitul serii am dat de el pe holul de la baie și arătând așa cu degetul spre mine îmi zice: tu m-ai obosit maxim în seara asta!! Ne-am împăcat însă la plecare că m-am dus la el: Adriane omule bate cuba, iartă-mă că te-am făcut cu nervii da' nici eu nu prea m-am distrat, mai mult am vorbit în seara asta decât am dansat, așa că hai să ne pupăm și să ne îmbrățișăm că suntem chit!  

  

Alt moment magic

 ...a născut Roxi!!!! Daaaa Roxi, micuța care e cu 2-3 cm mai mare decât mine, tot timpul ne certam pe tema asta că ziceam că nu e bună măsurătoarea ei si că se umflă în pene în mod nejustificat:)) Cât o iubesc și pe ea și pe micuța ei familie proaspăt întregită!! Să vă bucurați cât mai mult de acest moment magic! Eu încă nu mi-am revenit din emoția pe care o trăiți, toată noaptea am fost cu gândul la voi ;) 

Mă cam ia cu fiori..

...când ascult melodia asta..oare chiar mai există genul de iubiri care să dăinuie o veșnicie?! Rațiunea îmi spune că nu, nu are cum, s-a dovedit științific că omul nu este monogam prin definiție. Plus, orice iubire moare la un moment dat, fie prin atingerea monotoniei, fie prin despărțire..Și totuși, nu ar fi frumos să existe?! jap, jap Lauraaaa trezește-te!! vezi că mai ai două certificate ISO de făcut :)))

Popi, asta e pentru tine

Nu știu ce e cu mine în ultima vreme de tot simt nevoia să-mi exprim sentimentele față de persoanele dragi. Am înebunit!! Se topește sloiul de gheață ;))

Mi-am dat seama azi-dimineață că din toate persoanele dragi mie, nu am dedicat nici un centimetru  pătrat de condei iubitei mele prietene  Andra sau Popi, Popârcelu', Globette, Iepurele belit, Viezurele de Baltă, și mai vreți ?:)) 

Prietena mea iubită, o  persoană atât de veselă și tonifiantă, încât aș putea să petrec ore întregi lângă ea, și nu m-aș plictisi.  Este lângă mine de fiecare data când o dau în bară, de fiecare data când îmi vine să plâng, de fiecare data când de abia pot respira de fericire..indiferent de stările prin care trec, pun mâna pe telefon s-o sun să-i împărtășesc din ale vieții mele. Se bucură pentru mine, suferă alături de mine, suntem două în una. Și fizic. V-am zis cât semănăm? Pfuaaaa, două picături de "șampanie" cum ii place ei să zică. Pe vremea când eram căsătorită și venea în wkd-uri la mine Tânaru' pleca de acasă: frateee, cu una mai mă decurc dar dacă se dublează treaba, eu nu rezist!!  

Popiii, te iubesc, știi da?!!!!! 

  

Fugi, fugi vin băieți mari

Îi știu de mici, de fapt de semimici, aveau 4 și 6 ani când i-am cunoscut prima oară. Sunt băieții prietenelor mele iubite Larisa și Lovin. Tare dragi îmi sunt. Cum le luam eu câte o bombonică și îi trăgeam de obraji: bu bu buuu. Și iată-i acum ditamai vlăjganii, îmi scuipă semințe în cap. Dar de unde îmi dau seama că s-au făcut mari, înafara staturii net superioare mie..de fapt cine nu mă întrece pe mine?!:)) 

Păi si-au făcut iubite! Da. Joli încă de când eram în Vamă asta-vară avea telefonul lipit cu prenadez de mână. Jur. Deci nici baie în mare nu a făcut, că naa, telefonul nu era waterproof. Noon stop o ardeau pe mesaje. Când a rămas la un moment dat fără baterie, panică!! nu te mai înțelegeai cu el. Na belea, dă și caută în Vamă disperați prize să-și încarce baietul telefonul. Băi și parcă presimțise că dă de belea dacă dispare din peisaj pentru o oră. După ce l-a încărcat avea 13 mesaje iar în ultimul extrem de categoric îi lansă întrebarea finală: Iubi, tu nu mă mai iubești??!! Larisa, maica-sa e disperată: trebuie să-mi găsesc și eu naibii un bărbat că asta mă lasă baltă în curând! 

Cu Kițibusu' treaba e mai recentă- e și mai mic ce-i drept. Ieri seară în timp ce mă uitam cu Lovin la un film "de viață", Kiți ne bâzâia întruna: mă lăsați și pe mine pe facebook va roog că trebuie să intru să vorbesc cu cineva. 

Eee vorbești, joacă-te pe telefon! Va roog!! Kitzi, nu!  Bine fie!zice copilul resemnat și intră în dormitor trântind ușa după el. Eu cu Lovin am continuat să vorbim la film, aaaaa să vizionăm un film, la care după câteva minute iese Kiți:  voi stați și trăncăniți întruna și nici nu știți că eu mi-am făcut gagică!!! 

  

Liniște în sala de cinema. Kitiiiiiiiiiiiiiiii, băiatul nostruuu vino aici, zi-ne tot auzi?!! Păi de ce nu zici așa? Că vrei să vorbești cu o fată? E prima ta gagică? Vezi că tre' să iei o piatră'n gură! Zi-ne cum o cheamă? Câți ani are? Ce job are?!! E fată serioasă  sau...hai zi-ne, nu ne mai ține în suspans! Nu vă zic nimic!!!..și așa am continuat toată seara, s-a enervat bietul copil și până la urmă ne-a lăsat cu întrebările în esofag. Nu aveam noi destule intrebări exitențiale mai trebuia să rămânem și cu întrebările legate de prima gagică a lui Kiți! pfffffff 

PS: dimineata când s-a trezit Kiți, Lovin i-a lansat-o direct: Kiți nu ne zici nici măcar cum o cheamă?  

Nu contează, că sunt cu ea doar că să-i fac în ciudă lui Gabi! 

...nici nu termină de rostit ultimul "i" de la "Gabi" că se trezeste spiritul feminist din noi și  două voci la unison, perfecte până și ca tonalitate se aud (și din stradă cred): păăăăi și fataaaa? La sentimentele ei nu te gândești?!! 

  

Fără mârlănisme Kiți!!! a continuat Lovin :)) 

  

Cel mai frumos mesaj

L-am primit ieri de la Dan - soțul Emei - fosta noastră colegă- două persoane pentru care am toată stima și dragostea din lume. Tare emoționant mesajul tău Dane, m-a făcut să plâng juma'de oră (bine, nu chiar juma' de oră, exagerez ca muierile, dar 5 minute tot am plâns :))))

Să aveți parte de tot binele din lume, oameni frumoși și luminoși!

Mai disperat de atât se poate? :)))

...stau și mă gândesc dacă poate fi un om mai disperat de atât? :)) Vă rog insistent să priviti acest tablou și să-mi extrageti din sugestivul imaginii concluzia voastră. Aaa, dar vă rog, să nu-mi răspundeti sincer. Uitați-vă numai putin cum sunt  singura disperată cu mâinile în halul ăla pe sus de ziceai că-l prind pe Dumnezeu de picior în timp ce restul domnișoarelor - cu un evident simț al ridicolului, stau frumos și așteaptă să vina de la sine treaba.  Jesus!:)) Singurul lucru care mă consolează este că situația datează din 2009, drept dovadă accesoriile aurii  care îmi rup ochii în patru acum când le văd. Ce ți-e și cu moda asta Dom'le, de fapt ce modă că nu cred că au fost vreodată la modă așa niște ghiuluri, ca să fiu sinceră până la capăt. Dar ia să nu divagăm și să analizăm puțin fazele "meciului". Echipa stă bine în teren, fundașii sunt masați la mijlocul terenului, atacantul  pur sânge Laura Ciocodeică cu numărul 7 pe tricou (Lăcătuș forever!!) stă bine la colțul stâng, emană o siguranță de sine de invidiat, o voință de fier, efort susținut pe tot parcursul primei reprize, pare că nimic nu-i poate sta în cale, este hotărât să muște din adversar și, și, șiiii  să urmărim faza hopaaa!!...ce se întâmplă??! ii trece mingea razant pe lângă ureche Doamnelor și Domnilor, ce ratare, ce ratare!! Și cât a fost de aproape. Nu-i nimic Lăcătuș, redresează-te, important este acum să nu te demoralizezi și să scazi ritmul.  E bine și așa rău :)))

  

Luând acum și o notă serioasă, mă gândesc că așa e și în viață, cu cât te agiți mai mult cu atât trece binele pe lângă tine. Ia să stau cu minile în sân să văd ce primesc. Ia, ia, ia să văd! :D 

  

Heeei, da' sunt bine!

Trebuie să-mi schimb  scurta prezentare de pe homepage. NU, nu mai am 30 de ani, NU, nu mai sunt proaspăt căsătorita, sunt tot proaspătă ofcourse :P dar proaspăt divorțată. DA tata a acceptat ideea, și restul de “DA”-uri rămân și ele frumos în picioare. Avem două “NU"-uri și 3 “DA” -uri, deci tot pe plus sunt ;) 

Dar de ce faceți fața asta tristă? Primul gest pe care îl văd când zic cuiva că am divorțat este un cap plecat ușor spre umăr plin ochi de compasiune, ochi mici, buze lipite și o exclamație tristă: oooooh, îmi pare rău.. dar mie nu-mi pare rău, nici lui. Noi suntem fericiți așa. Am fost de mână la Primărie “să declarăm căsătorie”..anulată :)). Evident există acolo un mic sâmbure de simț al eșecului dar îl gestionăm bine, e jos undeva.  Nu-l udăm prea tare ca să nu crească și aia e! E acolo și atât, nu ne ține în loc, mergem înainte! Da, puțină nostalgie, bagaj imeeeens de amintiri, dar îmi place să mă hrănesc cu mâncare și nu cu amintiri - fie ele frumoase sau triste. Viața este înainte nu înapoi. 

Uite așa o să fac de acum :)

PS: Multumesc colegului Claie pentru poza :D 

Pățaniile unei zile de marți

Da, ieri a fost marți, dar nu a fost 13!! Cei mai fideli dintre supersțiosi și-ar arcui ușor o sprânceană și ar rămâne puțin contemplativi...hmm și cum explicăm totuși, o zi înțesată cu mici ghinioane dar nu de la dualitatea aproape perfectă marți&13. Cine mă cunoaște  însă mai bine ar zice: e simplu, era Ciucă prin zonă? Păi ce mai vreți?!

După lungi invitații lansate de colega Suzi: Ciucăă, când mai vii cu mine într-o delegație, îi fac luni o bucurie: mergem mâine Fane, gata! Am o întâlnire pe undeva pe lângă Ploiești, mergem și la un audit  două în București, ne vizităm și colegii de la biroul din capitală, pfuaaa ce zi perfectă va fi mâine! 

Ora 7:00  sunt  în hol cu mănușile și căciula în cap, și mă studiez prelung în oglindă până ajunge Suzi.

Ora 7:10 sună !  Am avut deci 10 minute  timp suficient să-mi număr punctele negre de pe față: șapte!  

Ora 08:42 suntem la Predeal! (pentru cunoscătorii rutei DN1, distanța dintre Brașov și Predeal se parcurge lejer în 30 de minute). Motivul de delay - am stat prin benzinării neputând să alimentăm întrucât înghețase buchon-ul de la alimentare. Da-i cu apa fiartă, da-i cu cu spray-ul...pregătiți ranga!!  

În fine, pe la 10 sunăm clientul să-i zicem că am ajuns în comuna cu pricina și  să ne mai dea ceva indicații  prețioase. Le primim. După 5 minute suntem pe un câmp, în fața unor foste CAP-uri, și stăm în fața unui gard imens în ideea în care vine cineva să ne deschidă. Și stăm. Și stăm. Mă apucă nervii! Mă dau jos, îmi ating cizmulițele mele perfecte și noi de 1 săptămână, de nămolul lipicios și încep să zbier: aloooo, ne deschide și noua cineva?! Nimic! Într-un final apare un domn: da, dați-mi numele, și să-mi spuneți de unde ce și cum, ce faceți aici..că nu dau voie oricui să intre! Moamaaa, tu nu vezi ce cizme am?!! cum îndrăznești să mă întrebi cum mă cheamă?:)) Se apucă să dea telefoane de confirmare, după care bombănind printre dinți mă arunc în mașină cu un salt de uriaș.. Când! Aud o pârâitură! Îmi crăpase fusta la spate. Suziiiiii? Mi-a crăpat fusta fane, nu pot să cred!!! Începem să râdem ce să facem..asta e! nu mai am nici 20 de ani, nici 43 de kg, iar fusta are și ea  o durată de viață: o aveam de 7 ani Dacă am ținut morțiș să intru în ea, ei bine, ea a ținut morțiș să se elibereze!! Ceapa mă-sii! În fine, bine că am și jerseul ăla negru lung până la genunchi, stau cu el la întâlnire și aia e! Întâlnirea trece cum trece- eu le puneam în față 3 oferte, asigurându-mă că cea preferata de mine va fi tot timpul în fața clientului, însă nu știu cum se făcea că tot timpul era marginalizată: aa, daa asta nu, nu ne interesează. Mda! Plecăm spre următorul check point: audit în București pe Calea Rahovei. Pe drum, muzică, cafele, caterincă "Mainile sus în fund acolo” (aa, suntem numai noi două?) Subcarpați la maxim: dă-i , dă-i dă-i să se audă pe deal/să se audă în văi, ihiiiiiiii! 

La 2 ore după această imagine, ne aflam frumos amândouă pe câte un scaun, la o masă plină ochi de documente, verificam ca niște profesoare rigide  "tezele" clienților. Mdaaa, aici ar trebui să mai aveți așa și așa, aici totuși nu e în regulă, o  să trecem cu vederea dar data viitoare: grijă. Ce să mai, eram regine! Eu- o regină cu mantaua ruptă la spate! În fine, plecăm de la audit, eu lipită de perete ca nu cumva să-mi divulg ruptura. Ținta: biroul nostru de pe Vaselor. La ei..Sahara!!! 35 de grade, m-au trecut toate apele! Aveam deja pregătită o replică dacă mă întrebau de ce nu mă dezbrac naibii! o ghidușă de răceală îmi da târcoale și nu vreau să risc mai..ce să-i faci. 30 de minute am rezistat! la 17:00 dunga spre Otopeni, o luăm pe Ica de la aeroport și țușt acasă! și..în mod suprinzător pe la 20:30 eram în casă, fără evenimente perturbatoare. Bine că nu a fost 13 că probabil ne întorceam după 1 săptămâna !  

Little funny girl

Joi a fost prilej de amuzament și desfătare presărate cu puțină ciupeală constant articulată onomatopeeic : aaa, auci..ați ghicit! vizita lunară la epilog (cum îmi place mie să-i spun). Dar de unde amuzamentul? Cristina, cosmeticiana mea dragă a venit cu fetița ei Oana de 4 anișori la serviciu "la mami". Mai țineți minte când mergeam și noi la ai noștri  la muncă, la uzină chiar? Pfuaaaa, ce distracție era..intram pe ușa din spate evident că nu aveam voie în perioada ceaușistă să încălcăm chiar așa pe fată regulile ca acum, și odată intrată înăuntru începea distracția: un tras de mustață la un nene, un desen pe planșeta mamei de lucru “(6,4,3 întors și-a ieșit un ca-ra-ghios”  îl știți?).. ce să mai, lumea era a mea!

Dar să revenim la micuța Oana care se uita cuminte pe laptop la un episod cu Bambi, când deodată  se roagă în stilul caracteristic micilor, adică cu muuulte vocaleeeeee prelungiteeeeee:

   - Haaaai maaaaaaami pot să vin și eu să văd ce faci acolo (eram după o cortină fină), te rooog, că promit că nu râd!  

Request brutally denied.

Eu după cortină -  în spatele scenei cum ar veni, îmi văd în continuare de povestitul meu caracteristic (sunt sigură că la un moment dat plictisesc maxim, dar dacă nimeni nu mă oprește..aia e!) și uite așa măi Cristina să vezi ce mi s-a întâmplat și să-ți mai zic ceva, și uite  așa și pe dincolo și tot așa, când! mă uit puțin în jos și ce văd? Două mânuțe și un cap după cortină se uitau cu ochii maaaari de Bambi la masa de tortură”. Oana!!!!! Jap jap , ce ți-am zis să fii cuminte?  Treci înapoi la tine si uită-te la film, păi să te mai iau cu mine dacă nu esti cuminte?..Bun, spre sfârșitul ședinței, când devin și eu mai decentă o chemăm înăuntru să se uite și ea și încep evident cohortele de întrebări: heei, dar ce faci acolo? Nu te doare? Dar de ce vă dați părul jos? Și eu trebuie să mi-l dau jos? Mie când îmi faci și mie mami așa? Vreau să fac și eu! Și heeei da' tu ai un dinte strâmb?!! :)) (uff, la naiba iar nu am ajuns la dințar să-mi scot molarul stâng care-mi împinge fără jenă incisivul spre canin!!!) la finalul serii: toate 3 în mașină (eram ultima clientă și s-a oferit Cri să mă lase acasă): Dar tu ai iubit? Da, sunt căsătorita zic. Păi și ai copil? De ce nu ai și tu un copil?! (Ooo, mamă tu ești ?!) 

Baftă la licitație!

18:00, citesc un articol despre celebra supă de usturoi care are atâtea proprietăți de nu poți s-o duci.  Haaa, va fii la mine in farfurie azi!!!! 

18:05 copy/paste articol & trântit textul în google translate (yes, it  was a british recipe) 

18:06 copy/paste din google pe o foaie albă denumită generic word 

18:07 print 

18:08 fetelooooor,asteptați-mă că vin și eeeeeeu 

18:09 în drum spre lift cu foaia în mână încep să le citesc rețeta colegelor 

18:10 ajungem jos, ne despărțim de adio, iar Suzi îmi urează un călduros  "Baftă la licitație!" 

Update: 20:42 - supa e o gherlă- am ars usturoiul, deci da, supa a ieșit amară. "Mișto!" :)

We go raw wegan

Mda am înebunit și noi - devenim fanii mâncării crude, vegetariene, sănătoase, frumoase, drăgăstoase, chiparoase, și tot așa. Și eu - bucătăreasă  desăvârșită- nu mă întrebați cum am făcut ceva că nu știu decât să vă enumăr ca la școală- în cel mai bun caz- ingredientele: am pus nucă, banană, cocos și curmale. Aaaa, și merișoare. Și niște goji. Și parcă și o  mână de alune. Dar nu mai știu câte din fiecare. De regulă le iau și le arunc în blender câte îmi vin la mână: mi-am băgat mână în punga cu nuci, pac le-am trântit în blender. Mi-am băgat mâna în punga cu merișoare, tac le-am aruncat în blender. Rezultatele sunt întotdeauna cu final neașteptat: câteodată produsul finit este demn de podiumul olimpic, câteodată - dezastru total - "gherle " cum le zice soțul de o sinceritate enervantă câteodată! (man, ce naiba, nu poate și el să aprecize cât m-am strofocat să pun toate aceste ingrediente într-un blender și să apăs apoi pe un buton? Ia să facă nene el data viitoare, dacă crede că e așa ușor!  Enervant mai e!

Azi m-a apucat hărnicia și am construit ceva mâncare vie, nu vă speriați nu o să încep să scriu rețete de acum - nu de alta dar v-am zis, nu știu ce fac, dar din când în când o să mai arunc probabil câte o imagine două cu "prada" cum fac pescarii care se simt din când în când norocoși. 'Cuz is all about luck in my little kitchen...