vineri, 10 decembrie 2010

Propriei Mele Surori

Mie mi se intampla in general o gramada de chestii penibile. Fie ca sunt principala protagonista, fie ca cei din jur sunt actorii (ca deh, cin’se aseamana se aduna) la anumite perioade fac ceva demn de categoria” Mai penibil nici ca se poate!”
Dar..sa incepem prin a prezenta CEA mai penibila faza posibila, castigatoarea detasata categoriei pana la acest moment.
Se facea ca eram la nunta propriei mele surori. Locatia: Sighetul Marmatiei. Invitati :culesi pe spranceana. Restaurant: pensiune pe malul Izei, la poalele unei paduri de mesteceni. (cred ca erau mesteceni, dar nu bag mana in foc!) O fantezie! Lautari: ceterasi maramureseni get-beget descinsi din neamul lui Bogdan Voda! Cu alte cuvinte toate ingredientele unei nunti de basm. Din cand in cand atmosfera mirifica este usor deturnata de sora miresei (eu!) care, atinsa de magheta magica a lui Bachus, canta intr-un colt alaturi de un tanar stelist, imnuri de stadion. Nimic totusi anormal pana la acest moment. Am uitat sa mentionez ca, tot acest eveniment se intercala oarecum, in mod nefericit, cu o binemeritata si asteptata vacanta in Okinawa!(cea mai superba insula din Japonia). Nu ma intrebati cum am avut aceasta sansa, ca parca nici acum nu-mi vine sa cred pe unde mi-au putut calca piciorelele mele mioritice acum 2 veri…sa zicem ca m-am nascut sub o stea….norocoasa (dar nu tot timpul..din cand in cand :)).
Asadar, dupa toata distractia din noaptea nuntii, urmeaza a doua zi a nuntii, care la fel, era plina de evenimente. Sora miresei, din pacate anunta pe toata lumea ca nu mai poate sa stea, are o delegatie foarte importanta din Germania la biroul din Bucuresti si trebuie sa plece. (binee, apropiatii stiau de fapt unde plec). Plec deci, ploaie graznica de toamna parca, masina supra incarcata, 5 oameni intr-o masina cu 5 valize pe cap de suflet furajer, si nu mai putin de 10 ore in fatza pana la destinatia finala. Pornim deci,hop hop, glumitze in masina, ce faci daca pierzi avionul, hi hi hi, ha ha ha, ajung intr-un final pe la 12 noaptea in Bucuresti. Avionul il aveam la 6 diminetaza, deci mai aveam fix pix 4 ore pentru a-mi face un dus, bagajul, si somnul de frumusete. V-ati dat deci seama, din dus m-am urcat direct in taxi ca se facuse deja 4 diminetaza si trebuia sa plec in tromba. Undee? in Insuleeeee! yuhuuuuu! Iarta-ma sora mea draga ca ti-am facut asta dar este O-ki-na-waaa! Cand mai am asa o sansa in viata?!!
Ajung in aeroport, debordam de fericire, ma duc la checkin (plecam cu AZ-ul, prin Roma deci). Imi vine randul, arunc pasaportul pe ghiseu de la 1 m distanta si-i zic Drei cu  cravata de 3 metri infasurata la gat (cum naiba respira?!): Aveti grija la bagaj va rog, ca eu nu merg DOAR la Roma. Destinatia finala este O-kiii-naaa-waaa..stiti, este o insula de lux in Japonia! (surasul superior de pe buze nu-mi lipsea evident).
Raspunul nu se lasa asteptat si..vine pe masura: Da, probabil mergeti in O-Kiii-naaa-Waaaa stimata Domnisora DAR..NU AZI! Biletul Dvs este cu data de maine dimineata! Neeeext pls!!
Urmatoare imagine pe care o am in minte este cu mine, la birou, cu valizele dupa mine, si cu colegii care stau si se uita la mine si nu inceteaza sa-mi puna diverse intrebari gen glumitze.
Imi pare rau inca odata Lavontu ca nu am fost la ciorba de potroace dar m-am grabit la birou sa ajung cu valizele si cu coada intre picioare! :))))