În 4 zile se mărită Oprea și suntem unul mai bolnav ca altul pe aici. Eu îi tușesc din față, Cipri din dreapta iar Bațanu' din toate părțile când vine la cerșit de biscuiței & stuff. Spre sfârșitul programului o auzi deja: Faneee, nu mă simt prea bine, cred că mă ia!! Te ia o dudă Opreo, lasă vrăjeala că nu poți să lipsești la nunta ta, nice try!!!
Și mie una dacă nu mi-erau de ajuns epuizarea fizică și stările febrile pe care ți le dau o răceală BUNĂĂĂĂ, m-a apucat și deprimarea că stau singură în casă și dacă mi-e rău nu are cine să-mi dea o cană cu ceai sau să sune la Salvare dacă mă ia cu leșin! :)) Am început deja să-mi fac testamentul pe la birou și am și anunțat-o pe Oprea că s-ar putea să nu mai ajung la nuntă. Să știe că am iubit-o!!! Patetic de-a dreptul este momentul când ajung acasă și vorbesc cu deodorantul de cameră, care, având senzori, în momentul când intru pe ușă PAC, scoate de bucurie binecunoscutul abur parfumat: yeeeei, ce faci Dody?! Te bucuri că am venit acasă? Și îmi pun satisfăcută haina în cuier că știu că se bucură cineva când vin acasă, nu înainte să-l mângâi matern pe creștet :))
Cred că o să-mi iau un pet ceva, nu știu ceva care să nu mă responsabilizeze prea tare totuși, gen un kastorel sau un arici ceva..hhmmmm, mă gândesc!!!
Și o glumiță de sezon ;)
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu