Voua Nu Vi S-A Intamplat...

…sa cumparati un lucru, ca apoi sa regretati alegearea aleasa?..Adica, sunt cu sotul meu in Carrefour. Lista pana la genunchi ii iese tanarului meu din buzunare, caruciorul alearga ca turbatul printre rafturi, ingreunandu-si aderenta de la un raion la altul, cand! ajungem dintr-o data la raionul cu fructe. Pfuuuuua,TREBUIE, I mean, TREBUIE sa cumparam si fructe! Nu le avem pe lista, dar stii tu..A doctor a day keeps the apple away…a, pardon, An apple a day keeps the doctor away!. Este sanatos, deci trebuie. Cu niste ochi aruncati in tavan si un lung oftat din pieptul juvenil, tanarul se conformeaza..niste banane,mandarine,curmale garbovite, mere, pere in panere. Perfect! Multumita ca o sa traim cu cel putin 30 de secunde mai mult decat in mod normal pentru aceste potiuni magice ce ne vor asigura viata-fara-de-moarte, ne indreptam bucurosi sa platim citatia. Peste o saptamana de la acest eveniment in fructiera din sufragerie dainuieste ca brazii acelasi numar de fructe ca acum o saptamana:banane, mandarine, mere, pere in panere…Dar, cine are grija sa duca un stil de viata sanatos? Cine cumpara fructe? Cineee? :)

Al Tău, Sumo Cum Amore

Pe 15 ianuarie a fost ziua marelui, si zic inca odata, de data aceasta si cu respectul cuvenit, MARELUI nostru poet national Mihai Eminescu. Acum, orice as spune v-s-v (uite deja am folosit un cuvant ordinar) de aceasta minune poetica, simt ca as profana sfintenia actului sau creativ si ca atare, mai bine imi vad de lungul nasului, si ma rezum doar in a reda un fragment din una dintre scrisorile lui catre bunul sau prieten Ioan Slavici. Demential!

N-am inimă în mine nici cât e-ntr-o mămăligă, nu gândesc nici la tine, nici la lume, nici la mine însumi

Recunosc că sunt un ticălos de frunte, pentru că nu scriu. 15Dar tu ştii c-am fost totdeauna caracter melancolic şi n-am avut niciodată curagiu în viaţă; prin urmare tot ce gândesc sau fac e azi mai ticăit decât înainte.

N-am inimă în mine nici cât e-ntr-o mămăligă, nu gândesc nici la tine, nici la lume, nici la mine însumi. Singura deosebire e c-am devenit susceptibil, că orice atac, cel mai nevinovat, mă iritează încât am o adevărată Berserkerwuth, că s-au înmulţit oamenii cu cari nu mai vorbesc nici un cuvânt şi c-am s-ajung să nu mai vorbesc chiar cu nimeni, nici cu mine însumi.

Nu-i vorbă, s-a supărat văcarul pe sat şi satul habar n-are. Dar dacă-i aşa, se vede că nu poate fi altfel.

Dragă Ieni,

Dacă m-ar hotărî cineva să vin la Bucureşti, ai fi tocmai tu.

Dar n-am cu ce veni. Asta m-a făcut să-mi ţin gura pân-acum – 100 de fr. am pe lună; din ce dracu să plec? Am şi bagajie: cărţi, manuscripte, ciboate vechi, lăzi cu şoareci şi molii, populate la încheieturi cu deosebite naţionalităţi de ploşniţe.

Cu ce să transport aceste roiuri de avere, mobilă în sensul larg al cuvîntului. În acest sens îi scriu şi maestrului nostru:

A nu munci şi a nu avea – just.

A nu munci şi a avea – superb!

A munci ca mine şi a nu avea – deplorabil!

A munci şi a avea – just.

Prin urmare deja considerentul din urmă m-ar face să vin la Bucureşti pe aripile lui Aiolos.

Aşadar bani de drum şi vin.

Al tău, sumo cum amore,

M. Eminescu