duminică, 13 mai 2012

Cu mașina la iradiat

Ați avut vreodată momente în viață cănd vă  simțeați pur și simplu peticiți lingvistic, lipsiți total de vocabular, cuvintele  să  vă  fie departe departe, refuzând cu încăpățânare să vă  vină în ajutor pentru a vă  putea exprima, sau când vin, vin cele mai proaste si nepotrivite posibil? Spuneți că DA, că altfel nu-mi mai rămâne decât să-mi iau sapa și să mă retrag la muncile agricole.

Săptămâna aceasta, pe lângă handicapul de mai sus,   m-am simțit- cauza directă a unor tratamente alopate-  mega amețită, cu dureri de cap imense, pierderi de memorie, lipsă de reacții, coșmaruri noaptea, într-un cuvânt..PRAF!Și încearcă  tu "Ciucane” (cum îmi mai spun colegii la birou) să te concentrezi la muncă, să dai randament, să ai conversații fluente și inteligente cu clienții, să faci față taskurilor și provocărilor  zilnice și așa mai departe.  
Vineri cel puțin am atins apogeul: aveam un task foarte important de la Cipri (șeful, "gen":P) să mă ocup de strângerea de dovezi cum că o mașină achiziționată din Germania a fost radiată. Și cum știu germană  foaaaaarte bine, (primul lucru când sunam în Germania era: Do you speak english?) am găsit documentul minune, însă trebuia tradus oficial. Și ca s-o fac până la capăt mă autodeleg să merg la un birou de traduceri, numai bine mai mă eliberez de calculator dar fac și ceva trebuță . "Numa' bine" a zis și Ema care mi-a pasat repede un stick să-i printez niște vouchere. Buuun, am plecat dragii mei, adio, ne vedem în câteva ore!

La biroul de traduceri, vânzoleală , lume multă, eu însă nu mă demoralizez și cu puținul tupeu pe care îl mai dețin din perioada petrecută în București, urlu în gura mare:
- Îmi cer scuze, însă eu chiar am o urgență, trebuie să-mi traduceți un document din care să reiasă că o mașină este IRADIATĂ, și până la ora 15:00 îmi trebuie, deci va rog să mă ajutați. Este doar o pagină, sunt sigură că se poate!! Degajam un aer ușor arogant, siguranța de sine îmi ieșea din toți porii, mă ajuta și vestimentația și pantofii superbi, că să nu mai zic poșeta..Câteva chicote în stânga, câteva în dreapta, și o privire lungă de sus în jos din partea traducătoarei: "RADIATA” vreți să ziceți...fața mi se îngustează, buzele mi se stafidesc, ochii îmi cad în pământ la pantofii mei turcoaz care parcă deveniseră brusc roșii: ohhhh, și duc mâna la gură într-un râs de fată mare, daa, "radiatăăă” , ce zapacită sunt..așa e vinerea, sunt cu capul în nori, la gândul weekendului, și râd singură, după care am așez instantaneu jos, la coada formată pe fotolii. După acest episod jenant, mai urmează unul. Cum traducerea nu se făcea pe loc, în tot acest răstimp îmi planificasem să printez voucherele. Urc la etaj la tipografie, când întru: bună ziua, aș dori..Robeeeert? aveam în fața mea copia fidelă a lui Robert  de la  Masa Critică - Brasovul pedeleaza, dar în timp ce mă apropiu de sfârșitul numelui, îmi dau seama din incrunteala de pe frunte că nu e niciun Robert în fața mea, ci am din nou un episod de kkt de îndurat. Îmi cer scuze zic, semănați foarte mult cu un băiat care ”se ocupă de biciclete” (altceva mai inteligent nu am fost  în  stare să zic!!). Omul, după toate explicațiile mele stângace,  cu aceași privire polară ca la început, îmi întinde mâna și zice: da, spuneți ce doriți!” Aaaaaaaaaa
Al treilea moment, (ceeeee chiar credeați că m-am oprit?!) este cel în care în timp ce trebuia să ajung ca migul la BCR să-i pasez lui Cipri traducerea obținută cu sudoarea frunții (sau mai exact sudoarea obrazului înroșit) mă abordează un șmenar cu parfumuri, care văzând că nu-i răspund nimic începe să urle după mine: ce needucată ești mai, nici măcar “nu mulțumesc“nu zici. Atââââââât!!!! ăla a fost momentul în care au început să curgă gârlă toate cuvintele și expresiile pe care ziceam la început că le-am uitat. Pffffu, aveam un debit, ce i-am făcut amărâtului de șmenar, nu pot reproduce și nici nu pot să-mi imaginez nici acum cum de am scăpat nebătută!  Cel puțin fizic, că de soartă s-a demonstrat ulterior că am fost: mi-am lăsat cardul într-un bancomat și doar sâmbătă mi-am dat seama, în fine!

Ajunsă la birou, le povestesc colegilor foiletónul, la care Dragoș îmi zice:
 - Fane, Tanaru’ e plecat? 
 - Da zic, de o săptămâna!
 - Se vede! 
:))))))