Mai disperat de atât se poate? :)))

...stau și mă gândesc dacă poate fi un om mai disperat de atât? :)) Vă rog insistent să priviti acest tablou și să-mi extrageti din sugestivul imaginii concluzia voastră. Aaa, dar vă rog, să nu-mi răspundeti sincer. Uitați-vă numai putin cum sunt  singura disperată cu mâinile în halul ăla pe sus de ziceai că-l prind pe Dumnezeu de picior în timp ce restul domnișoarelor - cu un evident simț al ridicolului, stau frumos și așteaptă să vina de la sine treaba.  Jesus!:)) Singurul lucru care mă consolează este că situația datează din 2009, drept dovadă accesoriile aurii  care îmi rup ochii în patru acum când le văd. Ce ți-e și cu moda asta Dom'le, de fapt ce modă că nu cred că au fost vreodată la modă așa niște ghiuluri, ca să fiu sinceră până la capăt. Dar ia să nu divagăm și să analizăm puțin fazele "meciului". Echipa stă bine în teren, fundașii sunt masați la mijlocul terenului, atacantul  pur sânge Laura Ciocodeică cu numărul 7 pe tricou (Lăcătuș forever!!) stă bine la colțul stâng, emană o siguranță de sine de invidiat, o voință de fier, efort susținut pe tot parcursul primei reprize, pare că nimic nu-i poate sta în cale, este hotărât să muște din adversar și, și, șiiii  să urmărim faza hopaaa!!...ce se întâmplă??! ii trece mingea razant pe lângă ureche Doamnelor și Domnilor, ce ratare, ce ratare!! Și cât a fost de aproape. Nu-i nimic Lăcătuș, redresează-te, important este acum să nu te demoralizezi și să scazi ritmul.  E bine și așa rău :)))

  

Luând acum și o notă serioasă, mă gândesc că așa e și în viață, cu cât te agiți mai mult cu atât trece binele pe lângă tine. Ia să stau cu minile în sân să văd ce primesc. Ia, ia, ia să văd! :D