Fugi, fugi vin băieți mari

Îi știu de mici, de fapt de semimici, aveau 4 și 6 ani când i-am cunoscut prima oară. Sunt băieții prietenelor mele iubite Larisa și Lovin. Tare dragi îmi sunt. Cum le luam eu câte o bombonică și îi trăgeam de obraji: bu bu buuu. Și iată-i acum ditamai vlăjganii, îmi scuipă semințe în cap. Dar de unde îmi dau seama că s-au făcut mari, înafara staturii net superioare mie..de fapt cine nu mă întrece pe mine?!:)) 

Păi si-au făcut iubite! Da. Joli încă de când eram în Vamă asta-vară avea telefonul lipit cu prenadez de mână. Jur. Deci nici baie în mare nu a făcut, că naa, telefonul nu era waterproof. Noon stop o ardeau pe mesaje. Când a rămas la un moment dat fără baterie, panică!! nu te mai înțelegeai cu el. Na belea, dă și caută în Vamă disperați prize să-și încarce baietul telefonul. Băi și parcă presimțise că dă de belea dacă dispare din peisaj pentru o oră. După ce l-a încărcat avea 13 mesaje iar în ultimul extrem de categoric îi lansă întrebarea finală: Iubi, tu nu mă mai iubești??!! Larisa, maica-sa e disperată: trebuie să-mi găsesc și eu naibii un bărbat că asta mă lasă baltă în curând! 

Cu Kițibusu' treaba e mai recentă- e și mai mic ce-i drept. Ieri seară în timp ce mă uitam cu Lovin la un film "de viață", Kiți ne bâzâia întruna: mă lăsați și pe mine pe facebook va roog că trebuie să intru să vorbesc cu cineva. 

Eee vorbești, joacă-te pe telefon! Va roog!! Kitzi, nu!  Bine fie!zice copilul resemnat și intră în dormitor trântind ușa după el. Eu cu Lovin am continuat să vorbim la film, aaaaa să vizionăm un film, la care după câteva minute iese Kiți:  voi stați și trăncăniți întruna și nici nu știți că eu mi-am făcut gagică!!! 

  

Liniște în sala de cinema. Kitiiiiiiiiiiiiiiii, băiatul nostruuu vino aici, zi-ne tot auzi?!! Păi de ce nu zici așa? Că vrei să vorbești cu o fată? E prima ta gagică? Vezi că tre' să iei o piatră'n gură! Zi-ne cum o cheamă? Câți ani are? Ce job are?!! E fată serioasă  sau...hai zi-ne, nu ne mai ține în suspans! Nu vă zic nimic!!!..și așa am continuat toată seara, s-a enervat bietul copil și până la urmă ne-a lăsat cu întrebările în esofag. Nu aveam noi destule intrebări exitențiale mai trebuia să rămânem și cu întrebările legate de prima gagică a lui Kiți! pfffffff 

PS: dimineata când s-a trezit Kiți, Lovin i-a lansat-o direct: Kiți nu ne zici nici măcar cum o cheamă?  

Nu contează, că sunt cu ea doar că să-i fac în ciudă lui Gabi! 

...nici nu termină de rostit ultimul "i" de la "Gabi" că se trezeste spiritul feminist din noi și  două voci la unison, perfecte până și ca tonalitate se aud (și din stradă cred): păăăăi și fataaaa? La sentimentele ei nu te gândești?!! 

  

Fără mârlănisme Kiți!!! a continuat Lovin :)) 

  

Cel mai frumos mesaj

L-am primit ieri de la Dan - soțul Emei - fosta noastră colegă- două persoane pentru care am toată stima și dragostea din lume. Tare emoționant mesajul tău Dane, m-a făcut să plâng juma'de oră (bine, nu chiar juma' de oră, exagerez ca muierile, dar 5 minute tot am plâns :))))

Să aveți parte de tot binele din lume, oameni frumoși și luminoși!

Mai disperat de atât se poate? :)))

...stau și mă gândesc dacă poate fi un om mai disperat de atât? :)) Vă rog insistent să priviti acest tablou și să-mi extrageti din sugestivul imaginii concluzia voastră. Aaa, dar vă rog, să nu-mi răspundeti sincer. Uitați-vă numai putin cum sunt  singura disperată cu mâinile în halul ăla pe sus de ziceai că-l prind pe Dumnezeu de picior în timp ce restul domnișoarelor - cu un evident simț al ridicolului, stau frumos și așteaptă să vina de la sine treaba.  Jesus!:)) Singurul lucru care mă consolează este că situația datează din 2009, drept dovadă accesoriile aurii  care îmi rup ochii în patru acum când le văd. Ce ți-e și cu moda asta Dom'le, de fapt ce modă că nu cred că au fost vreodată la modă așa niște ghiuluri, ca să fiu sinceră până la capăt. Dar ia să nu divagăm și să analizăm puțin fazele "meciului". Echipa stă bine în teren, fundașii sunt masați la mijlocul terenului, atacantul  pur sânge Laura Ciocodeică cu numărul 7 pe tricou (Lăcătuș forever!!) stă bine la colțul stâng, emană o siguranță de sine de invidiat, o voință de fier, efort susținut pe tot parcursul primei reprize, pare că nimic nu-i poate sta în cale, este hotărât să muște din adversar și, și, șiiii  să urmărim faza hopaaa!!...ce se întâmplă??! ii trece mingea razant pe lângă ureche Doamnelor și Domnilor, ce ratare, ce ratare!! Și cât a fost de aproape. Nu-i nimic Lăcătuș, redresează-te, important este acum să nu te demoralizezi și să scazi ritmul.  E bine și așa rău :)))

  

Luând acum și o notă serioasă, mă gândesc că așa e și în viață, cu cât te agiți mai mult cu atât trece binele pe lângă tine. Ia să stau cu minile în sân să văd ce primesc. Ia, ia, ia să văd! :D 

  

Heeei, da' sunt bine!

Trebuie să-mi schimb  scurta prezentare de pe homepage. NU, nu mai am 30 de ani, NU, nu mai sunt proaspăt căsătorita, sunt tot proaspătă ofcourse :P dar proaspăt divorțată. DA tata a acceptat ideea, și restul de “DA”-uri rămân și ele frumos în picioare. Avem două “NU"-uri și 3 “DA” -uri, deci tot pe plus sunt ;) 

Dar de ce faceți fața asta tristă? Primul gest pe care îl văd când zic cuiva că am divorțat este un cap plecat ușor spre umăr plin ochi de compasiune, ochi mici, buze lipite și o exclamație tristă: oooooh, îmi pare rău.. dar mie nu-mi pare rău, nici lui. Noi suntem fericiți așa. Am fost de mână la Primărie “să declarăm căsătorie”..anulată :)). Evident există acolo un mic sâmbure de simț al eșecului dar îl gestionăm bine, e jos undeva.  Nu-l udăm prea tare ca să nu crească și aia e! E acolo și atât, nu ne ține în loc, mergem înainte! Da, puțină nostalgie, bagaj imeeeens de amintiri, dar îmi place să mă hrănesc cu mâncare și nu cu amintiri - fie ele frumoase sau triste. Viața este înainte nu înapoi. 

Uite așa o să fac de acum :)

PS: Multumesc colegului Claie pentru poza :D