Nu stiu altii cum sunt (incep si eu ca nea Creanga) da' eu am fost tot timpul oaia mulatra a familiei (nu am fost chiar neagra, neagra) cel putin prin comparatie cu sora’mea, toate povestile parintilor mei de cand eram noi mici ma aveau pe mine ca prim personaj ce tranforma des obrajii parintilor din trandafiriul obisnuit in bordeux aprins semn al jenei arzatoare.
Pe langa dobitoceniile cvasinormale pe care le tot faceam, gen batai cu copiii - ii bateam pe toti in fata blocului, toooti! (aveam asa un soi de placere morbida sa vad papa-laptii cum imi cad la picioare pe rand se pare, ;))) imi chemam toti prietenii in casa cand nu erau parintii acasa desi stiam ca nu am voie, ma duceam la scoala cu cerceii mamei mele, pana la a-i face pur si simplu de cacao dandu-i de gol in fata cunostintelor pentru diverse faze care trebuia sau raman strict secrete!
In fine, una dintre aprigele lupte pe care le tot duceau ai mei cu mine, era sa ma obisnuiasca sa nu mai vorbesc tampenii in ceea ce-i priveste.
Deci ca sa fim clari de la bun inceput, meseriile parintilor mei sunt urmatoarele: tata este inginer, mama tehnician proiectant. Ca si hobby-uri, tata cand se mai afuma din cand in cand de la niscaiva suculet de prune, si daca audienta ii cerea in mod deosebit, presta singura melodie pe care o stia la acordeon,“Trandafir de la Moldova“ (desi e muntean de felul lui). Deci, SINGURA pe care o stia. Mama, pe de alta parte scria extrem, extrem de frumos, caligrafic ma refer.
De ce simt nevoia sa clarific aceste lucruri ?
... pai din cauza unor telefoane de genul celor de mai jos pe care le primeau parintii din cand in cand..
- Buna ziua tovarasa Ciocodeica, sunt tovarasa Girleanu. Ce mai faceti?
- Ei uitati, prin casa..bla bla ce mai zicea maica’mea pe acolo.
- Tovarasa Ciocodeica, nu aveti idee cat ne-a bucurat astazi vestea buna pe care ne-a dat-o Laura. Este o bucurie deosebita sa vezi cum spiritul civic inca dainuieste printre semenii nostri si cum ne-ati intins asa o mana de ajutor, cand toata lumea ne-a intors spatele.
- Oh, va multumesc stimata tovarasa dar ma tem ca nu prea inteleg la ce va referiti..despre ce ajutor vorbiti..
- Eee, pai stiti ca avem saptamana viitoare congresul general interscolar si vom avea si noi o reprezentatie artistica pe care...(si suspina adanc in semn de recunostinta), o va interpreta tovarasul Ciocodeica. Ne-a spus Laura ca este artist si ca va interpreta cateva shlagare la acordeon. Nu aveti idee ce inseamna acest lucru pentru noi! Ne-ati salvat pur si simplu ca nu stiam incotro s-o apucam! )Se aude un sters de nas si o lacrima cum loveste rasunator receptorul)
Mama ...inghite putin in sec, ia in piept ultima gura de aer pe care o mai gaseste imprejur si raspunde:
- Vaai, stimata tovarasa dar sotul meu este inginer, nu artist, imi cer iertare, dar nu stiu de ce v-a spus fiica mea asa ceva ,este imposibil sa participie sotul meu la un asemnea eveniment, pentru ca ...nu stie decat o melodie!! Si aceea doar cand este si el mai vesel, daca intelegeti ce vreau sa spun..
Urmarea, vi-o inchipuiti...
La 2 ani dupa aceasta intamplare, eram deja la generala avem dirig, profesori etc. In perioada aceea tata era sef de sectie la Metaloplast – o fabrica care producea , printre altele, si scaune, banci (ca cele din parc) etc.
Suna din nou telefonul.
- Aloo, doamna Ciocodeica, buna ziua sunt Aristide Burluc, dirigintele Laurei. Am sunat pentru a discuta putin cu domnul Ciocodeica . Am inteles de la fiica Dvs ca ne poate ajuta si as vrea sa discut putin cu dansul mai exact pana unde se intinde ajutorul acordat.
Mama, avand deja prima experienta se aseaza direct pe pat nu mai asteapta urmarea.
- Sotul nu este casa, dar puteti sa-mi spuneti va rog frumos despre ce ajutor este vorba?
- Pai stiti cum arata scaunele din clasa ca s-au rupt toate de la nazbatiile astea de copii care se arunca cum apuca pe ele, au picioarele rupte, sunt vai mama lor, ce sa mai..Si am intrebat in clasa cine ar tata tamplar care ne-ar putea ajuta sa le reparam si singura a fost fiica Dvs care a ridicat mana. Ne-am bucurat enorm de aceasta veste, si am fi extrem de fericiti daca si domnul Ciocodeica ar avea putin timp sa ne ajute in acest sens...
- Ooh domnul diriginte va rog sa nu mi-o luati in nume de rau, dar sotul meu nu este tamplar, este inginer! Momentan unul dintre proiectele lui este intr-adevar pe productie scaune dar....nu le face el. Nu stiu de ce Laura v-a spus asa ceva.. Imi cer mii de scuze pentru aceasta confuzie..
Urmarea, de data asta nu vi-o puteti inchipui..am fost nevoita sa umplu un intreg caiet de dictando cu propozitia „Tata e IN-GI-NER! Tata e IN-GI-NER. Tata e IN-GI-NER.“ Vreo 2 zile am scris continuu..
Si, daca credea cumva mama ca pe ea nu o bag in seama, ei bine m-am mandrit si cu ea foarte mult. Daaaaaa, le-am spus tuturor colegilor mei ca este scriitoare (ca stiam ca scrie frumos caligrafic), pana cand s-a intalnit pe strada cu o mamica care i-a propus sa scrie pentru nu stiu ce gazeta un articol despre „Clasa muncitoare – vesnic recunoscatoare Partidului mult iubit“ ceva de genul era tematica :))))
A urmat un nou caiet de dictando care trebuia umplut cu mesaje scrise cu bej si subliniate cu 3 linii vadit indreptate asupra unicitatii meseriilor parintilor mei, care se incapatanu sa le bata in cuie. Ceee, sa nu-mi spuna mie tata ca de fapt, in adancul sufletului lui nu i-ar fi placut sa fie acordeonist. Eeeeee sa ma lase Dom’le in pace, sa fie sincer!!!!
